Ocupația sovietică a României a avut loc în 1944, în timpul ofensivei Armatei Roșii pe Frontul de Est. Atunci, trupele sovietice au ocupat ceea ce fusese Regatul României. Un alt factor important a fost că, după lovitura de stat regală din 1944, România a trecut de partea Aliaților. Fără ca un tratat oficial de armistițiu să fie semnat, Armata Roșie a decis să ocupe țara. Atunci, autoritățile sovietice numeau aceste evenimente „eliberarea României de către glorioasa armată sovietică,” dar acum înțelegem că a fost o ocupație ilegală. În acest articol, vom rememora aceste evenimente și vom vorbi despre viața orașului București sub ocupația sovietică și despre eliberarea sa. Mai multe pe bucharestyes.eu.
Cum a început totul?
Până la 12 septembrie 1944, Armata Roșie preluase controlul aproape total asupra teritoriului României, iar la 12 septembrie a fost semnat un acord de armistițiu. Toate condițiile armistițiului au fost dictate de Moscova. Conform acordului, România trebuia să permită circulația liberă a armatei sovietice pe teritoriul său și să ofere un sediu la București pentru Comisia de Control Sovietică. Totodată, la București și Cluj au fost înființate două tribunale populare pentru judecarea suspecților de crime de război.
În 1947, tratatele de pace de la Paris au oferit Uniunii Sovietice o bază juridică pentru prezența trupelor sale în România. Numărul trupelor sovietice a ajuns la un milion de oameni.
În noiembrie 1945, la București, în fața Palatului Regal, a avut loc o demonstrație anticomunistă. Aceasta a fost reprimată cu forța. Militarii sovietici au împiedicat soldații și polițiștii români să tragă în mulțime.
Cum s-au schimbat armata și autoritățile române?
Ocupația sovietică a României a modificat efectivele și structura armatei naționale. Efectivele au crescut de la 138.000 la 300.000 de oameni. Armata română a fost complet epurată de soldații pronaziști.
După ce Partidul Muncitoresc Român a preluat puterea politică, Emil Bodnăraș, noul ministru al apărării, a inițiat sovietizarea armatei. Reformele includeau adoptarea modelului sovietic de organizare politico-militară și integrarea României în sistemul politic sovietic înainte de începerea Războiului Rece.
La București, aproape fiecare instituție a fost supravegheată de reprezentanți ai autorităților sovietice, care erau considerați consilieri. Ofițerii sovietici ocupau poziții de conducere în instituții de stat și locale. De asemenea, agenți sovietici au început să pătrundă în Ministerul de Interne.
Armata sovietică a rămas pe teritoriul României până în 1958, iar puterea sovietică la București – până în 1989.
Formarea mișcării anticomuniste și mișcarea anticomunistă din București
Mișcarea anticomunistă din România a început imediat după începutul ocupației sovietice. La început, era formată din militari români care luptau împotriva Armatei Roșii. Ulterior, s-au format grupuri de gherilă. Cele mai multe dintre acestea au fost distruse în anii ’50, dar unele grupuri izolate au continuat să reziste până la capăt.
În 1956, a avut loc o mișcare anticomunistă la București. Studenții din multe țări est-europene au fost inspirați de exemplul Poloniei, unde regimul stalinist fusese abolit după o mișcare anticomunistă. Studenții din București au început să discute activ despre realismul și viabilitatea unor acțiuni similare. Ei nu au format comitete pentru a evita atenția autorităților, ci doar grupuri de inițiativă.
Cei mai activi erau studenții de la Facultățile de Drept, Literatură, Teatru, Jurnalism, Medicină, Arhitectură ale Universității din București și de la Institutul de Științe Economice. În București puteți vizita muzeul Universității din București.
La primul protest, studenții au adresat întrebări vicepremierului de atunci, Iosif Chișinevschi, referitoare la problemele geopolitice și crizele de aprovizionare din țară. Nu au primit răspunsuri, dar acest protest a fost un pas important și un semn că tinerii români își doreau un dialog sincer cu autoritățile.
Ulterior, au urmat represalii, iar manifestările de disidență în universitățile din București s-au oprit. În 1956, a fost creată o echipă specială de criză condusă de Emil Bodnăraș. Printre subalternii săi s-a numărat Nicolae Ceaușescu, care mai târziu a devenit cel mai brutal dictator din istoria României și a fost executat după Revoluția Română din 1989.
Revoluția Română din 1989: evenimentele din București
Revoluția Română a început în orașul Timișoara și ulterior s-a răspândit în întreaga țară. Revoluția a dus la execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România.
După mai multe revolte la Timișoara, autoritățile au organizat un miting de susținere la București, dar, spre surprinderea tuturor, în mulțime s-a auzit o explozie. Au urmat ciocniri cu miliția, iar trupele au fost trimise în București.
Pe 22 decembrie, la radio s-a anunțat că ministrul apărării, Vasile Milea, s-a sinucis, dar foarte curând s-a aflat că fusese ucis pentru că a refuzat să tragă în demonstranți. Acest lucru a făcut ca armata să se alăture protestatarilor.
În aceeași zi, Ceaușescu și soția sa au încercat să fugă cu un elicopter din București, dar a devenit rapid clar că nu vor reuși, fiind interceptați de avioane de vânătoare.
Pe 25 decembrie, Ceaușescu a fost condamnat la moarte și executat în aceeași zi. Așa s-a încheiat dominația sovietică în România și în capitala acesteia.